Raluca Oancea – Artă și Stranietate
[ Apărută ca reacție la felul în care spațiul public, ca simbol al căderii, ingerează și uniformizează indivizii, locuirea autentică va fi marcată de angoasă. Pentru Heidegger angoasa este acea stare afectivă privilegiată care îl poate individualiza (vereïnzelung) pe om, nu în sensul transformării sale într-un individ, într-un ego autonom, modern, ci în sensul separării, al izolării, al extragerii sale din bancul de heringi. … ]
read more
Cristian Iftode – Arta ca Trangresiune și Estetica Avangardei
[ Textul lui Th. de Duve, „Arta era un nume propriu”, în În numele artei. Pentru o arheologie a modernităţii (franceză, 1989), reluat cu adaosuri în volumul în engleză Kant after Duchamp (ambele versiuni ale teoriei traduse în română), se deschide astfel:
Experiment mental: imaginează-ţi că eşti un antropolog sau etnolog marţian venind pe Pământ şi care vrea să afle pt ce fel de produse sau activităţi stă numele „artă” (oarecum analog, la Wittgenstein, ideea că un vizitator care nu ştie limba tribului vrea să afle cuvintele de „frumos”, „bun” etc. Spre ce arată? – strategia lui Wittgenstein, cotitura lingvistică, de a eluda interogaţiile tradiţionale ale esteticii, întrebându-se nu cu privire la esenţa noţională a conceptului de x, ci cum am învăţat termenul x). …]
read more
Cristian Iftode – Moartea Omului și Nașterea Biopoliticii
[ „Moartea omului” şi „moartea artei”: arta poate fi alive and kicking după moartea ei, dar ceea ce e astăzi probabil defunct este o anumită înţelegere şi postulare a unităţii esenţiale a artei, de care se leagă apariţia esteticii moderne (arta şi „democraţia” gustului) → într-un fel, Hegel are dreptate: arta contemporană nu mai este văzută ca expresia „adevărului” şi „vieţii” unei epoci istorice şi unui popor, fiind redusă în mare măsură la divertisment şi ornamentică (arta „de consum”). Miza artei: emotivism vs. adevăr estetic. …]
read more
Oana Șerban – Civilizația Spectacolului
[ Prezenta expunere este prilejuită de abordarea postmodernă a raportului dintre artă şi societatea de consum prin prisma unui fenomen de incursiune socială, asumat în calitate de „civilizaţie a spectacolului”. Luând ca reper polemica deschisă dintre Mario Vergas Llosa şi Gilles Lipovetsky pe marginea hiperconsumului cultural şi artistic, teza pe care o susţin pledează pentru acceptarea „civilizaţiei spectacolului” ca gazdă a raportului dintre două paradigme ale subiectului postmodern, reprezentate de homo aestheticus, respectiv de homo consumericus. Colapsul modelului romantic, caracterul mercantil, global şi superlativ al hipermodernităţii ori hibridul dintre artă, consum şi finitudine expun miza înţelegerii mariajului dintre estetica de « reţea », capitalismului informaţional şi exprimarea sinelui în forma de masă a unei atitudini a bunăstării individuale. Arta contemporană este supusă nu într-atât unei libertăţi năstruşnice, cât mai curând unui libertinaj care o direcţionează către o individualizare obsedantă, de brand, prin resorturile publicităţii. Astfel, principalul resort de abordare va consta în explicarea artei ca economie vizuală, producţie şi bun de consum, observând îndeaproape care este destinul său sub auspiciile societăţii postmoderne. … ]
read more
Mihaela Pop – Normal și Patologic
Câteva Aspecte ale Bolii Mentale Privite din Perspectivă Culturală
[ Pentru a găsi o relație între sănătate – cultură – societate, o cale este aceea a abordării printr-un demers integrat în care să se poată fructifica diverse cunoștințe semnificative pentru cele trei domenii menționate. In cele ce urmează, ne propunem să punctăm câteva aspecte ale maladiei mentale și modul cum a fost ea receptată de-a lungul secolelor în mentalul colectiv. Pentru această abordare ne vom raporta preponderent la textele lui Michel Foucault dar și la sursele antichității. Prezentarea se va centra pe trei idei coordonatoare …]
read more
Mihaela Pop – Sens și Corporalitate în Performance Art
[ Acest articol intenționează să sublinieze unele modificări pe care le-au suportat o serie de concepte estetice tradiționale atunci cân au fost folosite în caracterizarea fenomenului performance art. Considerăm că gândirea lui Nietzsche despre viață și voința de putere cât și analiza fenomenologică a percepției și a implicării trupului în relația omului cu lumea așa cum a fost abordată de M. Merleau-Ponty facilitează o mai bună înțelegere a acestui fenomen al artei contemporane. Perechi de termeni precum artist – spectator, subiect – obiect, artă – natură, artă – cultură sau concepte precum percepție, cultură, timp, spațiu, prezență, auto-referențialitate, acte constitutive, ”aura” artistică sau arta ca modalitate de ”modelare a omului” vor fi abordate avându-se în vedere condiția de a-fi-în-lume-în-mod-corporal. …]
read more
Simona Vilău – Proximitatea Morții [Fragment]
[ Cum ar putea fi făcută cea mai potrivită introducere într-un studiu despre violență în imaginea artistică contemporană? Care ar putea fi cele mai potrivite căi de a ajunge pe un tărâm al profundei subiectivități? Și cele mai puțin înșelătoare?
În acest studiu tindem spre claritate și precizie și înspre punctarea unor repere esențiale, observate în imaginile care se înscriu în această zonă, a violenței. Sau, citit în alt sens – unul convergent – de recunoaștere și decriptare a imaginilor violenței dintr-un eșantion reprezentativ. …]
read more
Luminița Apostu – Arta ca Boală: Ficțiune și Estetizare a Finitudinii în Arta Contemporană
[ Textul de față propune o abordare a ideii de finitudine într-o lectură a artei vizuale de după cel de-al doilea război mondial ca istorie a relației parazitice dintre artiști și societate, unde finitudinea nu vizează individul în sine, în sens patologic, ci individul artist ca tipologie a personajului aflat la granița dintre sferele de activitate reglementate de sisteme și potențialele fisuri ale acestora. …]
ARTA. CONSUM. FINITUDINE. 